Chiar dacă ne aflăm în plină criză energetică, intenția Black Sea Oil&Gas (BSOG), operatorul singurei exploatări noi offshore de gaze din Marea Neagră, de a-și majora cantitățile de gaze la numai 3 luni de la începerea producției, este îngreunată de aspecte reglementatoare și legislative. În acest sens, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a publicat un proiect de ordin prin care se introduce o excepție în cazul producătorilor și Transgaz, care se pot înțelege, pe o perioadă de 6 luni, asupra parametrilor de funcționare ai stațiilor de măsurare “în scopul creșterii capacității de livrare și a preluării în SNT a cantităților suplimentare de gazele naturale”.
Compania petrolieră americană Black Sea Oil&Gas (BSOG), operatorul și principalul concesionar al perimetrului offshore de gaze naturale Midia, cel mai avansat proiect nou de extracție de gaze din Marea Neagră, și operatorul sistemului național de transport de profil Transgaz, controlat de statul român, riscă să ajungă se se judece la tribunal din cauza unor neînțelegeri contractuale legate de lucrările de construcții necesare demarării producției de gaze la Midia, preconizată a avea loc până la finalul acestui an, potrivit unui document oficial obținut și analizat de Profit.ro.
Există mai multe țări riverane la Marea Neagră (interesate de exploatarea offshore a gazelor naturale - n.r.) și sunt multe care ar vrea să ajungă în punctul în care se află România, a avertizat CEO-ul Black Sea Oil & Gas, Mark Beacom, cu ocazia începerii lucrărilor la conducta submarină care va face legătura între proiectul de dezvoltare gaze naturale Midia–MGD și Sistemul Național de Transport (SNT). Pentru ca România să-și păstreze avantajul competitiv câștigat în raport cu statele vecine trebuie ca “legislația ostilă adoptată în 2018 să dispară complet”.